Dincoace de NU ,dincolo de DA

lock and cjains

Îl aștepta mereu în aceeași poziție și cu aceeași expresie temătoare ce i se putea citi pe chipul alb  ,de parcă urmă să se întâlnească cu propriul călău . Îl privea impasibilă atunci când deschidea ușa sufletului ei și doar zăngănitul lacătelor ce-l însoțeau o mai trezea din reverie .Atunci îl fixa cu privirea și îi venea să plângă pentru că îi tulbura  de fiecare dată liniștea cu lacătele lui  ce scoteau sunete stringente  , cu ușile lui  zăvorâte și fără chei  , cu zidurile înalte, de oțel, pe care el le ridica între ei mereu. Din spatele ” DA-ului ” ,ea, încerca să-i mângâie chipul ,dar el se retrăgea  .Vedea cum povara atâtor metale ,adunate pentru a se fereca înăuntru ,îl apăsa îngrozitor  și cum întreaga sa ființă se cutremura  sub greutatea lor . Și ar fi vrut să-l ajute  ,să-l salveze ,dar nu avea cum ; el nu o lăsa. Se punea de fiecare dată ,stană de piatră, în fața ” NU-ului „său și stătea acolo ,nemișcat,fără să scoată un cuvânt  ,privind-o doar insistent în ochii ei mari ,parcă păzindu-l ,parcă protejându-l ca nu cumva ea să i-l fure. Și niciodată nu-i  dădea voie să  îl ajute  , ar fi vrut el ca într-o bună zi să vină la ea cu o ladă mare plină cu chei , pe care să i-o trântească în față și amândoi să înceapă să deschidă tot ceea ce  încuiase  ,dar  pur și simplu nu putea să-și permită riscul de a rămâne deschis , asemeni unei cărți uitate pe o bancă în parc pe care orice trecător poate să-și arunce  privirea  , în fața nimănui.

Câteodată îl privea cum încearcă să deschidă măcar  una din ușile ferecate  , sau să descuie vreun lacăt ruginit, sau să dărâme un zid înalt din cele pe care le ridicase pentru a-și păzi avuția. În unele zile  , un zâmbet fin i se așternea  pe față pentru că el reușea să se deschidă puțin și  prin deschizătură ea întrezărea ceea ce râvnise încă de la început  …..sufletul lui.  Iar de fiecare dată , parcă pentru a-l încuraja  , ea îl aștepta goală , dezvelită de tot ceea ce ar fi putut să ascundă vreo părticică din ființa ei gingașă , îl aștepta exact așa cum era ea , cu măștile scoase și aliniate frumos pe masă , cu veștmintele aruncate la  întâmplare prin toată casa  , nemachiată și nefardată ,singurul lucru ce mai rămânea pe ea fiind doar parfumul dragostei ce i-o purta  ,parfum ce emana din fiecare centimetru de piele . De acolo de unde se postase ferm și categoric în fața ” NU-ului său ”  , cu tot metalul acela de culoare albastră  încă apăsându-i pe umeri  , el o privea cu o dorință nesățioasă de a o iubi . Ar fi vrut să  se scuture odată de tot ceea ce despărțea lumile lor  și să își contopească sufletul cu cel expus în fața lui  ,atât de pur  ,atât de inocent , atât de curat  , atât de plin de ființa lui , și atât de saturat de dragostea și de nevoia de el . Ar fi vrut ,dar de la a vrea până la a face e cale lungă  , iar el nu avea puterea să transforme gândul și dorința în faptă .  Alegea astfel să o chinuie în fiecare zi  să-i dea speranțe cu un lacăt dat la o parte ,când alte câteva sute așteptau neclintite să fie deschise  , o înnebunea în fiecare zi cu promisiuni  că într-o zi toate zidurile vor pica ,când  de fapt  , zidurile erau de neînvins  ,o amăgea mereu că o să-i aducă toate cheile de la ușile sufletului său ,dar cheile erau de mult pe fundul unei mări . Uneori  el  , se ascundea în spatele ” NU-ului ‘ său din milă ;  spera că poate ea va reuși ,singură , sa transforme ” NU-ul ” în  ” DA ” , spera că prin faptul că îl iubea ca o nebuna , așa cum o floare iubește soarele  , îl va face să o iubească și el  ,dar zilele treceau și nimic nu se întâmpla  …….sau cel puțin așa credea el . Într-o zi se pare , când venise ceasul să plece  , în casa ei se aflau mai multe lacăte decât ar fi trebuit  …….

Nimeni nu știe cum s-a terminat povestea   , timpul și-a spus  cuvântul și în cazul lor  , într-o zi cu soare strălucitor  cei doi au dispărut fără urmă , fără posibilitate de întoarcere .Nu putem decât să presupunem ce s-a întâmplat mai departe  , nu putem decât să presupunem cum a continuat totul ,   că el s-a retras complet în spatele ” NU-ului ” său și a lăsat-o pe ea să-l modifice ,să-l transforme într-un ” DA ” la fel ca al ei ,sau că ea s-a săturat să tot încerce  și a fost convinsă de duritatea lui să renunțe la ” DA-ul ” ei  .Sau poate până la urmă au pornit amândoi de mână într-o călătorie fără sfârșit  și sunt și acum fericiți undeva în acest univers fără margini .

Anunțuri
Publicat în Preacuvintele | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Eu, ea și pictura

man painting love

Am cuprins-o în brațe și  m-am așezat cu ea în fața șevaletului . Și-a ridicat puțin capul de la pieptul meu și m-a sărutat pasional timp de mai multe milenii  , astfel a apărut prima pată de culoare  pe albul ce aștepta cuminte sa fie invadat de felurite nuanțe și contraste  . Sărutului ei i-au urmat altele și altele   și  din nou urme de  culoare s-au ivit pe neașteptate pe porțiunea aceea albă din fața noastră  ,în timp ce ,mâinile mele îi frământau întregul trup gol  . Soarele după-amiezii trimitea valuri de galben prin fereastra larg deschisă  și  întreaga cameră era cuprinsă de o lumină albă orbitoare .Trupul ei se înfierbântase sub actiunea combinată a săgeților   solare și a mâinilor mele ce se plimbau  pe toată suprafața lui,asemeni unui pianist ce-și trece degetele  peste claviatura pianului său drag parcă pentru a-l mângâia sau pentru a simți finețea clapelor.

 

Am privit din nou șevaletul și am rămas prosternat ; în frenezia ce ne cuprinsese pe amândoi  pensula parcă  picta de una singură tabloul iubirii ce ne aparținea . Vagi contururi ale trupurilor noastre îngemanate începeau acum  să se deslușească  și am continuat să ne iubim  în timp ce cu talentul unui maestru ,mâna în care țineam pensula zburda nestingherită pe pânză aducându-mă și mai aproape de a-mi termina capodopera  . În toiul actului nostru păcătos  , mă apropiasem atât de tare de terminarea tabloului încât nu-l mai puteam termina. Mâinile îmi tremurau  , pensula îmi căzuse pe podea și se rostogolise într-un cotlon al camerei unde nu mai puteam ajunge la ea , iar vederea mi se încețoșase atât de tare încât nici lumina puternică ce pătrundea în odaie nu o mai deslușeam cum trebuia. Focul pasiunii ne mistuia la unison  și părea că întreagul univers se cutremură în jurul nostru  , formele , contururile și muchiile  obiectelor se dilataseră atât de tare  încât aveam amândoi impresia că ne aflăm într-un tablou al lui Dali la care acesta încă lucrează .

 

Incapabili de a mai avea vreo altă simțire străină  ființelor noastre înlănțuite  , ne-am lăsat purtați pe tărâmul viselor . Când am deschis ochii , m-am trezit singur și în semiîntunericul camerei am ghicit conturul șevaletului ,iar sub lumina razelor lunii am deslușit opera pe care o începusem în timpul zilei. Tabloul nostru era terminat și …ea mi-l lăsase mie . Privirea mi-a rămas fixată asupra lui multă vreme  pentru că eram absorbit pe de-a întregul de perfecțiunea ce se înfățișa în fața mea și de acolo……..nu mai am nici o altă amintire despre cele întâmplate.

Tot ce știu este că atunci când pictura noastră a fost gata  , ea a plecat să zugravească iubirea și alături de alții.

Iar eu am rămas doar cu pânza pe care nu am mutat-o nici până în ziua de astăzi  din locul unde a fost terminată, de teamă sa nu îi produc vreo stricăciune ….

Publicat în Preacuvintele | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Curaj

walking-away1

Mă plimb fără țintă  învăluit de larma orașului ,iar pe alocuri de tăcerea nopții ; îmi imaginez că  îl străbat de la un capăt la altul ,dar de fapt mă învârt în cerc .Ajung inevitabil de fiecare dată sub fereastra ta .Stau acolo o vreme, privesc în sus  ,absorbit de emoțiile așteptării și de speranța că o să-ți zăresc chipul ,dar nu apari.Și iar pornesc agale în călătoria mea prin oraș .Las gândurile să-mi zburde liber  în timp ce ,pas cu pas ,mă îndepărtez de fereastra ta .Încerc să nu mă gândesc la nimic, sau să mă gândesc la un noian de lucruri în același timp ,dar nu-mi iese  , când îmi golesc mintea tu rămâi mereu acolo asemenea unei poezii pe care nu o mai pot uita, iar când las gândurile  să mi-o invadeze  fiecare din ele te poartă pe tine   ; ca și cum orice obiect din univers poartă amprenta ta . Nu pot scăpa  ,și …..fără să-mi dau seama ajung din nou sub fereastră. De data aceasta nu mai ezit  , nu mai aștept , nu mai sper  ….știu că nu o să apari .Mă resemnez și pornesc din nou  în plimbarea mea vicioasă .

Mireasma trupului tău mă însoțește, indiferent unde m-ar duce pașii mei ,mi se pare că oriunde m-aș afla tot  aerul are mirosul tău de mare , și trag cu nesaț la fiecare inspirație asemeni unui turist ce vrea să simtă briza oceanului . Culoarea  ochilor tăi este  și ea mereu prezentă cu mine pentru că oriunde m-aș uita  verdele nu mai e verde  , sutele de nuanțe de verde  nu sunt acum decât una singură …….nuanța malachitului .Parcurg străzile asemeni unui somnambul ,nimic nu-mi atrage atenția  , nimic nu mi-o distrage  pentru că de fapt nu sunt atent nicăieri ; toate senzațiile îmi sunt  blocate  , văzul , auzul , mirosul , nimic nu pătrunde în mine – nici nu ar avea cum , sunt plin de ființa ta  și nu mai am nevoie de nimic altceva . Te port în fiecare celulă  , în fiecare atom al trupului meu  , fiecare quarc  al meu ești tu, și absolut nimic nu poate rupe  această uniune  cu tine . Chipul tău  îmi apare mereu în fața ochilor asemeni unei călăuze . Mă iau după el , privirea mi se încețoșează  și închid ochii ,în fond nu-mi folosesc la nimic , și așa nu merg acolo unde vor ei . Acum ,doar senzația de mișcare provocată de picioarele mele  îmi mai spune că trăiesc  , că sunt viu și că mă deplasez  .Mă opresc dintr-o dată  , deschid ochii surprins de  dispariția chipului tău ,și văd din nou fereastra ta….Mă simt pierdut  , debusolat  , confuz ; nu pot înțelege de ce ajung mereu aici  .Aș vrea să fug  , ba nu  ! , aș vrea să mor , să dispar , să se întâmple ceva ,doar să nu mai fiu purtat spre tine . Vreau să mă descotorosesc de tine , să mă lepăd de tine , să te uit  , să nu-mi aduc aminte că te-am cunoscut  vreodată.

Aș vrea  să nu cunosc mirosul tău de mare  pe care tânjesc să-l respir  , aș vrea să văd culorile așa cum  este normal  și culoarea ochilor tăi să nu mai facă din mine un monocromat , mi-aș dori  ca măcar pentru o clipă  tot ceea ce ating să nu semene cu pielea ta fină,să simt texturi dure , asperități  , grosimi  . Vreau să fiu normal  , vreau să simt normal  , vreau să trăiesc normal  . M-am săturat să fiu bolnav de tine . Ești ca o molimă  și eu  , victima ta , sunt neputincios în fața forței tale și totodată copleșit de ea . Nu sunt destul de tare să te combat și nici nu găsesc pe nimeni să îmi vină în ajutor . Se pare că…….sunt iremediabil pierdut, dar încă am curaj–te iubesc!

Publicat în Preacuvintele | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Fața iubirii

tumblr_meevueRHLT1rms2cmo1_500

ATENȚIE POSTARE INCOMPLETĂ DATORATĂ   LIPSEI DE IDEI ȘI      DEZGUSTULUI FAȚĂ DE SUBIECT !

De cele mai multe ori blamăm iubirea și terfelim prin noroi tot ceea ce implică ea în viața noastră ; o distrugem , o respingem  , o batjocorim , o negăm și o facem uitată . Doar pentru simplul fapt că atunci când ea dispare lasă în urmă suflete uscate -secate de orice energie , suflete cu răni adânci  ce sângerează abundent , suflete  ce tind să se dezintegreze ,suflete necrozate ,mâncate de cancerul numit Durere  și  goliciuni sufletești ; carcase inutile  a ceea ce era odată chintesența  ce animă trupul oricărei ființe  raționale – lovim în singurul lucru din acest univers care ne poate aduce fericirea deplină.

Iubirea te coboară în măruntaiele iadului și te lasă acolo ca pe un vierme , dar tot ea îți oferă ,înainte de asta  , colțul tău de paradis chiar aici pe pământ încât de cele mai multe ori îți dorești să trăiești veșnic doar pentru a simți fiorul iubirii în fiecare zi din eternitate.Iubirea îți îmbracă sufletul cu veștmine aurite  , cu mătăsuri fine , îl dă cu parfumuri dulci  și îl curăță cu apă de trandafiri  ; scoate ce e mai bun din tine  , te face să arăți că de fapt oamenii în esență sunt buni   , sentimente precum compasiunea, mila  , bunătatea ,altruismul ,dragostea de oameni și de tot ce reprezintă aceștia sunt scoase la iveală și puse pe o tavă pentru a fi arătate oricui vrea să le vadă și să profite de ele ,iar orice clipă petrecută drept prizonier în temnița iubirii o trăiești ca și cum ar fi ultima . Iubirea ne oferă trăiri deasupra umanului  , ne dă putere , ne face cunoscut curajul   , ne induce pofta de viață și ne poartă pe cele mai înalte culmi ale bucuriei . Iubirea împărtășită , cea care vine din ambele părți cu aproape aceeași intensitate ,este ca un drog oferit unui dependent   ; cu cât îi oferi o cantitate mai mare , cu atât dependența sa de narcotice crește ,iar stările halucinogene caracterizate prin euforie și  falsă siguranță, cresc în intensitate.Se spune că iubirea face răni de fiecare dată ,dar ceea ce nu văd oamenii este că tot iubirea vindecă și cicatrizează acele răni  , ea este elixirul cu proprietăți curative ce închide  rănile deschise , tot ea oprește sângerarea  , ea alină durerile  , ea elimină cicatricele pentru a lăsa în urma ei doar puritate și curățenie sufletească . Nu toți cei care cunosc iubirea ajung să trăiască alături de ea toată viața  , nu toți o îmbrățișează ca pe o mireasă până când doamna cu coasa le-o smulge din brațe , sincer să fiu  majoritatea nu ajung nici măcar să se bucure de ea , dar cei care o fac , cei  a căror ființă este supusă ei ,iar aceasta ajunge să fie parte intregrantă din viața lor  ,aceia devin privilegiați , devin zei pe pământ .Și asemeni zeilor iubirea devine pentru ei nectar ; se desfată cu el dimineața , la prânz și seara , ea devine singurul lor aliment , singurul deliciu de care au nevoie  ,singura meteahnă ce le este permisă  pe această lume .  Cei ce nu  trăiesc iubirea până la capăt , ajung să o blesteme  , să o învinuiască pentru tot răul ce l-a produs în ei, pentru toate schimbările , pentru toată durerea ce le chinuie acum trupul și spiritul , pentru toate pierderile pe care le-au suferit din vina ei , pentru toate „duhurile rele  „ pe care aceasta le-a scos la iveală .Ură , frustrare  , complexe , gelozie ,tristețe,nostalgie,regrete , frământări  , toate dau năvală  peste noi odată ce am atins chipul frumos al iubirii .Ceea ce văd oamenii este faptul că aceste „duhuri rele  „ ce ne bântuie sufletul nu vin odată cu iubirea  , ele nu sunt aduse de această , nu sunt purtate de ea  și nici parte din ea nu fac  .Adevărul este că acestea sunt deja în noi  și singurul lucru ce le aduce la suprafață de acolo din ungherele întunecate ale ființei noastre suntem doar noi  , nicidecum iubirea  . Pot spune că atunci  când iubim trăim viața atât de intens încât  nu ne mai putem imagina  în altă ipostază  , nu ne mai vedem fără acest sentiment ce ne învăluie în totalitate , și totuși când , dintr-un motiv sau altul  , pierdem favorurile iubirii  ,când aceasta se întoarce cu spatele la noi  , când este pe punctul de a ne părăsi și de cele mai multe ori chiar o face,  devenim atât de vulnerabili și predispuși eșecului , loviturilor ,încât monștrii abjecți amintiți mai sus  , cei care zac adormiți înăuntrul nostru  , găsesc acum momentul prielnic să se trezească din somnul lor greu, să atace cu ferocitate sufletul nostru slăbit , să îl supună și să se instaleze asemeni unor dictatori în locul lăsat liber după dispariția iubirii .

 

Cei care dau vina pe iubire pentru nenorocirile din viața lor  sunt niște ipocriți fără pereche  ,cei care se dau victime ale acesteia și își plâng  nefericirea nu sunt decât niște suflete slabe  . Iubirea nu distruge – iubirea creează  , iubirea nu doare -iubirea alină , iubirea nu  înfricoșează –iubirea dă curaj , toate astea sunt proprietățile iubirii , lucrurile rele ce ni se întâmplă atunci când iubim au altă sursă  și nu au nici o legătură cu ele …………..

VA URMA …………..PROBABIL

Publicat în Cele din zilele negre | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Câteodată

balloon-balloons-dress-h3rsmile.tumblr.com-happiness-happy-Favim.com-49804

Câteodată ar trebui să lași la o parte egoismul și să fii măcar pentru o singură clipă al tuturor , să te dedici total celor din jurul tău fără să-ți pese de tine , fără să te gândești măcar o clipă la binele propriu .Pur și simplu alege o zi și în acea zi devino unealta celorlalți .Pentru că oricât de buni am fi  și oricâte fapte bune am face , în esență suntem egoiști  ; dacă nouă ne este  bine , de-abia atunci ne mai  gândim și la ceilalți .Dacă nevoile noastre sunt satisfăcute ,de-abia atunci ne permitem să ne pese și de nevoile altora și … de-abia atunci ne întoarcem fața spre ei.

Câteodată ar trebui să fii cea mai caldă persoană de pe planetă ,să lași căldura aceasta să-ți emane din fiecare por și să-i lovească pe toți  cei pe care îi întâlnește în cale.Alocă-ți o zi în care să nu te gândești nici măcar o milisescundă la sufletul tău .În această zi arată-le celorlalți câtă nevoie au de tine, arată-le că dacă vrei poți să le fii de ajutor în toate modurile în care ei îți pot cere ajutorul . Arată-le că de fapt, pentru tine , ei  sunt parte a universului tău și că ești pe deplin conștient că nu ești singur în această lume a ta  .Lasă-i în această zi să te sece de puteri , să te folosească așa cum doresc ei, pentru a-și hrăni ego-ul , pentru că la finalul zilei o să îți revii complet și ei vor vedea că nu te pot distruge .

Câteodată ar trebui să nu te mai  lași dus de valurile vieții indiferent de locul în care te lasă acestea  și să nu mai acepți să iți petreci mare parte din timp pe orice țărm pe care naufragiezi purtat de curenți. Alege-ți tu plaja cea mai însorită pe care să rămâi și pe care să-ți înfigi umbrela pentru ca atunci când apune soarele toate alegerile făcute ,să-ți aparțină doar ție și să nu regreți absolut nimic din ceea ce  ai putea lăsa pe seama hazardului. Nu te mai lăsa luat pe sus de fiecare uragan  ce-ți iese în cale  , fă-ți planuri și încearcă să te ții de ele cât mai fidel cu putință  pentru că oricâtă încredere am avea în destin  și oricât ne-am lăsa pe mâna acestuia, la final  când tragem linie, se poate vedea clar că de fapt fiecare își face propriul destin .

Câteodată cel mai bun lucru pe care-l poți face pentru fericirea ta , este să lupți prin toate mijloacele de care dispui  pentru a o obține . Află cât mai curând că ,deși ai nevoie de cei din jurul tău pentru aceasta , în general tu ești singurul  care poate într-adevăr să facă rost de ea  .Află că ea nu vine niciodată de bună voie  și că nici oamenii din jurul tău nu ți-o pot oferi la modul complet  . Mai trebuie să știi că : deși Câteodată(de cele mai multe ori )  ai nevoie să aparții oamenilor din jurul tău iar ei la rândul lor să îți aparțină ție trup și suflet  ,această fidelitate biunivocă este relativă și fragilă  ; nimeni neaparținând în realitate decât sieși , tu nefiind decât propriul tău stăpân , celelalte păreri de posesie asupra chiar și a unei  mici părți din altcineva, nefiind altceva decât simple amăgiri .

Câteodată ar trebui ca fiecare dintre noi să facă măcar unele din lucrurile acestea pentru a atinge acea stare de beatitudine pe care o căutăm toți. Personal reușesc destul de rar să fac tot ceea ce am spus  mai sus  ,dar atunci când reușesc să o fac ,o fac cât de bine pot  pentru că știu că ,nu în fiecare zi suntem dispuși să facem ceea ce e corect și bine pentru a fi fericiți ,dar cel puțin atunci când ne hotărâm că ne dorim cu ardoare acest lucru  trebuie să  depunem toate eforturile necesare realizării lui.

Publicat în Cele din zilele negre | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Despărțirea,Scrisoare către EA

2czom78

Nu am crezut niciodată că, simbioza noastră era atât de puternică  încât o să se lase cu sânge  atunci când mă voi dezlipi  de tine . Nu m-am gândit niciodată că eram atât de încastrați în iubirea noastră, încât  nu ar fi trebuit să-mi permit vreodată să tai în carne vie  . Da, în carne vie , pentru că inima ta mai pulsează  și acum în mine  .Este prima imagine pe care o văd dimineața când mă trezesc, adorm în fiecare noapte cu muzica făcută de ea, invadând-mi urechile și fiecare zi îmi este înconjurată de prezența ei  , de bătăile ei , de sunetul ei trist ce îmi  umple întreaga casă .Este singura simfonie ce o ascult de când am ales să te pierd  și totodată singura  mea legătură cu realitatea .Nu am putut să o distrug și nu cred că aș putea să o fac vreodată  .Am ales să o păstrez pentru că nici tu nu ai mai vrut-o înapoi și în fond ce să faci cu o inimă plină de mine?  Ce să faci cu  o bucată de carne  ale cărei celule strigă la unison numele meu ?  .”Nu ai ce”, mi-am dat singur răspunsul și am ținut-o pentru mine. Până la urmă numele meu este scris  în fiecare mitocondrie ce hrănește celule ei  , am drept total asupra ei  , acela este actul meu de proprietate , semnătura ce dovedește că e doar a mea și că nimeni nu și-o mai poate revendica vreodată …..nici măcar tu .

 

Contrar a ceea ce crezi , universul meu este încă plin ochi de tine .Fiecare galaxie  , fiecare planetă , fiecare corp ceresc  ,fiecare  organism , fiecare particulă  , fiecare atom , fiecare quarc  , poartă încă  amprenta ta atât de adânc încrustată  în ele , încât nimeni și nimic nu ar putea-o vreodată înlocui .Port cu mine zilnic  mirosul pielii tale  , port cu mine dulceața buzelor tale  , culoare de malachit a ochilor tăi  ,port cu mine  finețea mâinilor tale  mici , port cu mine mireasma   părului tău lung și moale și toate celelalte lucruri ce definesc făptura ta  . Toate ,împreună, reprezintă crucea pe care o port zi de zi  în spate, mereu aplecat ,asemeni unui sclav, de greutatea ei covârșitoare  ,ele sunt   coroana  de  spini ce-mi stă așezată cu  mândrie pe frunte ca unui împărat al durerii și tot ele sunt piroanele înfipte cu grijă  în mâinile și în picioarele mele pentru o abrutizare cât mai profundă .Se agață de mine ca și cârligele unui măcelar , străpungându-mi carnea  ,pătrunzând fără milă în țesutul meu , scrijelindu-l , rupându-l , sfâșiindu-l și lăsând să curgă din mine tot veninul acela de culoare negricioasă cu nuanțe de roșu ,de care vorbeai tu,  încât de-abia se mai poate observa că ,de fapt , acela e sângele meu .

 

Cuvintele pe care … tu  le tatuasei cu litere de foc în sufletul meu  ,le-am scos cu „ușurința” cu care un om își scoate de bună voie  , pe viu , proprii ochi .Și când m-am trezit cu ele înșirate cu multă migală ,asemeni foilor de tutun pe stinghii  , în față – m-am gândit că am făcut loc altora noi .Cât de mult m-am putut înșela ! Deși le scosesem pe toate , urmele lor erau încă acolo   , încă mă ardeau , făcându-mă să-mi dau seama că ceea ce vreau eu să fac este  imposibil .Este ca atunci când desenăm pe o coală de hârtie cu un creion pe care am apăsat prea tare  și când realizăm că desenul nu  ne place și vrem să ștergem  totul cu radiera  pentru a realiza altul  , ne dăm seama că ,de fapt,  nu mai putem  ; coala nu mai e la fel ca la început  și oricât de tare  și oricât de mult  ne-am folosi de radieră , urmele de la desenul precedent rămân acolo scrijelite pe foaie  , initeligibile , dar totuși acolo  , nici chiar un nou desen adăugat peste ele , nereușind să șteargă prezența lor. Așa sunt și cuvintele tale , m-a ars când le-ai scris  , m-a ars când  le-am scos  și urmele lor mă mai ard și acum .Degeaba încerc eu să le acopăr  cu altele din „cerneală” , ce e scris cu focul iubirii  , rămâne scris pe veci …..

 

Sunt un laș și stiu asta ! Am ales să transform povestea noastră într-o dramă   fără măcar să te întreb dacă vrei să fii  unul dintre protagoniști  .M-am făcut  regizor și am hotărât ca tu să joci rolul cel mai tragic cu putință .Te-am lăsat să duci singură povara acestui rol  și să memorezi toate acele replici ce produc răni în trupul tău de fiecare dată când repeți pentru punerea în scenă a piesei „noastre” . M-am ascuns în spatele cortinei și m-am mulțumit să dau indicații  , te-am făcut să spui un „ te iubesc „ acolo  , altul dincolo  , un „îmi lipsești „ în stânga  , unul în dreapta și am continuat așa până când întreg scenariul avea gustul sărat al lacrimilor tale  .M-am oprit atunci , mi-am contemplat capodopera și te-am părăsit acolo pe scenă  ca  să poți juca piesa noastră pentru toți cei care vroiau să o vadă  , pentru toți cei care vroiau să pipăie durerea ce emana din fiecare por al tău în timp ce,tu, asemeni unei actrițe de talie mondială intrai atât de bine în rolul personajului tău   ,să simtă pe limbile lor  gustul lacrimilor tale  ce inunda scena  în timp ce îți spuneai replicile  , pentru că scenariul piesei noastre nu este  unul  fictiv , iar tu de fapt nu aveai nevoie să intri în pielea personajului fiind însuși personajul . Te-am părăsit, actorul meu iubit  și m-am făcut că nu-mi pasă de piesa noastră însă, în secret am mers la fiecare reprezentație a ta .De acolo din ultimul rând, din întunericul oferit de sala de teatru  , am râs și am plâns la una cu tine pentru că suferința ta era și a  mea , iar bucuria mea se datora bucuriei așternute pe chipul  tău în timp ce jucai actele frumoase din povestea noastră ………

Publicat în Preacuvintele | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Dragoste la prima vedere? ….da, te rog !

lovesight

Aud de multe ori vorbindu-se în jurul meu  despre dragostea la prima vedere  și despre magia acestui sentiment  ,  cum privirile  a două persoane se întâlnesc și în același timp fiorul iubirii le străpunge inimile irecuperabil ,iar de acolo până la a trăi o poveste așa cum numai în producțiile hollywoodiene se mai vede, ne mai fiind decât un pas .Aici însă ,intervin într-un număr foarte mare  , scepticii – persoane ce consideră că acest fenomen este doar o aberație  fiind prezent doar în imaginația celor ce cred că l-au trăit și fiind inspirat din  filme sau cărți . Tot ceea ce vă pot spune  este că  : „Dacă nu ați trăit așa ceva , nu vă grăbiți să judecați sau să vă dați cu părerea pentru că nu se știe niciodată ce surprize vă rezervă viitorul „ Eu,unul  militez cu fermă convingere în favoarea existenței dragostei  la prima vedere . Convingerea mea  nu își are baza în nici o carte , în nici un document  , în nici un film  , în nici  o poveste  reală ci într-o simplă chestie ce ține de nuanța unor noțiuni și de diferențe legate de polisemia cuvintelor și expresiilor din limba română .Așadar , iată despre ce este vorba  :

În chestiunea dragostei la prima vedere se pune problema  apariției sentimentelor celor în cauză, chiar în momentul  în care aceștia se întâlnesc pentru prima dată . Aici însă, este greșeala fundamentală a celor care nu cred în dragoste la prima vedere . Aceștia consideră că „prima vedere „  înseamnă neapărat  și primul contact ,deși nu este așa . În zilele noastre între două  persoane se poate forma o legătură chiar și pe nevăzute ! Modalitatea?   Bineînțeles, internetul. Suntem cu toții de acord că atunci când vine vorba de a cunoaște oameni noi  ,rețelele de socializare reprezintă un mediu excelent ce facilitează acest lucru .Date fiind acestea să presupunem că  o persoană de sex feminin pe care o voi numi generic  Ea și una de sex masculin pe care o voi numi El ,au o asemenea întâlnire virtuală   în unul din mediile sociale din universul online, dar care nu oferă suport pentru  implementarea pozelor , ci doar pentru chat  . Mergând mai departe o să presupun că cei doi încep să vorbească în cadrul acestei rețele și că sunt interesați unul de celălalt încă de la prima discuție. Tot discutând ,observă că au o mulțime de lucruri în comun  și că fiecare este eligibil pentru a fi partenerul celuilalt . Ea ,apreciază umorul lui , faptul că deși fiecare stă în spatele unui calculator  , el este politicos și șarmant  , este impresionată de inteligența lui și de dragostea sa pentru artă. El ,este plăcut impresionat de faptul că Ea se întreține singură , este o femeie independentă  care știe să guste o glumă bună , cu care se poate discuta orice  , o femeie cu care ar vorbi zile întregi fără să se plictisească  pentru că orice subiect pe care El îl abordează decurge lin și cursiv între ei fiecare având propriile opinii din care mai lasă pentru a ajunge la un numitor comun. După mai multe dăți în care întâlnirile  lor se petrec în mediul online , cei doi hotărăsc că ar fi cazul să se cunoască mai bine  și fac schimb de numărul de telefon .

 

Așa începe ceea ce se poate numi  „o relație la telefon” .Cei doi  renunță să mai vorbească pe internet și discuțiile lor încep să  aibă loc numai la telefon din acest moment înainte  .Fiecare devine și mai atras  de celălalt  auzind-și de acum și vocile  .Ei îi place timbrul vocii sale puternice ce denotă masculinitate  , iar El este încântat de vocea ei suavă și de glasul ei dulce și catifelat . Trebuie să precizez că până în acest moment cei doi nu se văzuseră unul pe celălalt nici măcar  în poze  .Și încă o chestie ,datorită faptului că această legătură a început pe internet ,fiecare dintre ei ar putea să mintă  în tot ceea ce îi spune celuilalt creându-și astfel o imagine falsă și o personalitate neverosimilă .Dar făcând un efort de imaginație voi presupune totuși, că sunt sinceri  întru-totul unul cu celălalt .Astfel,  relația lor la telefon  continuă până într-o zi  când hotărăsc să  se vadă față în față .Până în acest moment cei doi se considerau perfect potriviți pentru a forma un cuplu și a începe o relație în toată puterea cuvântului .Tot ceea ce lipsea era factorul fizic. Dacă, după ce s-ar vedea, ultimul lucru de verificat pe  listă cu pretenții, și anume înfățișarea , va primi „checked” atunci nu putem spune oare că dragostea ce s-ar așterne între ei ar fi una la prima vedere?  Am precizat la început că metoda prin care voi demonstra existența dragostei la prima vedere se bazează pe subtilitățile polisemiei cuvintelor din limba română .

Până la urmă ce înseamnă „la prima vedere „ ?  Nu înseamnă oare prima dată când două persoane se întâlnesc față în față  .Și în  exercițiul de imaginație de mai sus nu am spus eu că cei doi nu s-au văzut decât după ce au considerat  că sunt potriviți din aproape toate punctele  de vedere  .Deci dacă și la partea cu aspectul exterior s-ar potrivi exigențelor impuse de principiile fiecăruia în parte, conform tuturor  exigențelor logicii ar însemna că  ceea ce se întâmplă între ei ,din momentul în care s-ar vedea pentru prima dată , este chiar  „ atât de disputata”………. dragoste la prima vedere .

Quod erat Demonstrandum

Publicat în Cele din zilele negre | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu