Despre slabiciune…

bluebanner_zps6f79d4a3 „Slăbiciunea mea are ochii de culoarea malachitului și un râs de vrăjitoare” , ăsta era crezul înscris, cu fierul încins, în carnea  mea acum ceva timp și îl îmbrațișasem cu toată forța de care  eram  în stare la momentul respectiv. Am descoperit însă, că atunci când  spui lumii că ai o slăbiciune fără să crezi de fapt că ai așa ceva, acel lucru chiar devine o slăbiciune și te va ataca atunci când te aștepți mai puțin. Cum nu fac notă discordantă de la nici o lege naturală pe care în general noi locuitorii Grădinii Sălbatice o descoperim pe pielea noastră, slăbiciunea mea s-a dovedit a fi reală și a facut ceea ce face orice slăbiciune, m-a slăbit, m-a secătuit de forțe, pentru ca într-un final să mă lase aproape uscat, asemeni unei plante care este lăsată să stea  în soarele torid al unei zile de vară.

Noroc că am rădăcini puternice și într-o zi, așa slăbit cum eram, am ajuns în mâinile ei. Atent să nu mai rostesc ceva ce s-ar putea întoarce împotriva mea, am lăsat-o să-mi oblojească rănile așa cum știa ea mai bine. Ce pot să spun  e că  se descurca minunat și începuse să-mi placă, iar strălucirea din ochii ei atunci când avea grijă de rănile lăsate de fierul încins pe pielea mea, îmi spunea că și ei începuse să-i placă poate chiar la fel de mult cum îmi plăcea mie.  La un moment dat, după ce mă  întremasem, datorită ajutorului ei, i-am spus că sunt vindecat și că sunt pregătit să lupt din nou. Ochii i s-au umplut de lacrimi, oh! acei ochi mai negri decât izvorul nopții lui Blaga. I-am sărutat lacrimile ce se prelingeau fierbinți pe obrajii rosii și i-am luat mâna în mâna mea pentru a mi-o pune pe piept. O frenezie  nebună a cuprins-o în acel moment, plângea, dar chipul ei radia de o fericire totală, o evanescență cum nu mai vazusem nicicând. Lacrimile ce îi curgeau necontenit erau lacrimi provenite din cea mai pură fericire. Mi-a sărutat mâinile, s-a uitat lung la mine și mi-a mulțumit, dar acea privire mi-a fost de ajuns să-mi dau seama că în ea se petrecuse o schimbare spectaculoasă, era cu totul altă ființă acum că știa că inimile noastre bat ca una singura și întreaga ei ființă îmi mulțumea pentru tot.

Dar cum lucrurile bune pleacă mult mai repede decât vin, și lumina din ochii ei negri s-a stins până la urmă. Pentru tot ce s-a întâmplat cu fericirea ei mă fac răspunzător și îmi asum întreaga vină și dacă aș ști că dispariția mea din această lume ar face-o din nou să se simtă așa cum se simțea în ziua când i-am pus mâna pe pieptul meu pentru a-i arăta că inima mea bate doar pentru ea, aș face-o să stau pe gânduri, m-as cufunda în întuneric fără vreo urmă de regret, aș lăsa vânturile să îmi ia trupul și să mi-l împrăștie în toate cele 4 zări și aș lăsa toate fiarele pădurii să mă sfâșie cu dinții dacă asta ar face-o fericită. Știu însă că nu ar avea niciun rost, pentru că ceea ce i-am făcut a sfărămițat ceea ce simțea ea  așa cum o oglindă se  sparge în mii de bucățele care singure nu servesc niciunui scop, dar  împreună redau tot ceea ce apare înaintea lor în toată splendoarea – așa cum și iubirea ei pentru mine oferea spre admirația întregului univers fericirea din ochii ei negri. Fericirea aceea pură și inocentă provenită din adâncurile cele mai întunecate ale ființei, acolo unde, ca peste tot, pătrunsese iubirea și se făcuse stăpână pe acele unghere, luminându-le și îmbrăcându-le în straie luminoase pentru a demonstra lumii că oamenii sunt în esență buni și că răul din ei înseamnă doar lipsa iubirii. Nenorocirea a făcut ca decizia ei de a mă părăsi, să fie finală și irevocabilă și timpul mi-a răpit-o în acel moment pentru totdeauna…

Se spune că atunci când trădezi sentimentele și încrederea cuiva chiar și pentru un motiv banal, cum este curiozitatea, iei cu tine o parte din fericirea ce i-a fost hărăzită la naștere acelei persoane. Nu am știut acest lucru atunci și nici dacă l-aș fi știut nu i-aș fi dat crezare, consideram că dacă iubirea este destul de puternică atunci ea poate vindeca orice rană. Mi-am dat seama că numai un prost poate să aibă o asemenea concepție și  acum nu numai că am început să cred ce se spune despre faptul că trădarea este asasinul fericirii, dar am integrat adânc în conștiința mea acest lucru și am eliminat cuvântul trădare din vocabular. Știu că am realizat totul prea  târziu și mai știu că iarăși sunt secat de puteri, deși de data aceasta nu am spus nimic despre vreo slăbiciune. Dar se pare că avem slăbiciuni pe care nu le cunoaștem și despre care nu vorbim niciodată, iar până când găsesc din nou o Ea să mă vindece(dacă o să mai poată) las o lacrimă să ude acest rânduri pentru a le oferi credință, credință că m-am îndreptat în spirit deși sunt încă slăbit, pentru că așa cum lipsa căldurii înseamnă frig, lipsa luminii, întuneric, așa și lipsa iubirii înseamnă boală, slăbiciune, singurătate, durere….Iar eu sunt bolnav în acest moment!

Anunțuri

Despre Il Serpente

My whissssssperssss will always rule your world
Acest articol a fost publicat în Cele din zilele negre. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s