Prin ochii unei femei(2)

tumblr_m7cfsmUV371qf6jy9o1_500

Prima categorie din aceste creaturi ce ajunseseră la un moment dat  sa-mi provoace repulsie am numit-o generic  ” bărbați fatali de duzină „, fatali nu pentru că reprezentau vreo amenințare la adresa ființei mele  , nu , nu ăsta a fost criteriul pentru care i-am numit așa .Le-am spus fatali pentru că așa erau pentru majoritatea femeilor care aveau nenorocul să-i întâlnească,  o fatalitate dulce-amară  dedusă din faptul că pe cât de dulce era gustul întâlnirii cu ei în primele minute pe atât de amară era perspectiva rămânerii lângă unul din ei .Bărbații fatali sunt acele specimene de bărbat cu care natura a fost extrem de generoasă , sunt cei cărora lumea le spune Don Juan sau Casanova  , sunt cei care sunt atât de siguri pe ei  încât, sunt ferm convinși că pot aborda orice femeie poftesc și că mai mult de atât , aceasta va cădea incontestabil în plasa lor și mărturisesc cu stupoare că de cele mai multe ori așa se întâmplă .Sunt acei masculi care îți iau mințile cu 2-3 vorbe bine plasate și cu un strop de spiritualitate , acei bărbați care au talentul să te facă să zâmbești sau chiar să râzi încă din primele momente în care te-au acostat  și de care te simți atât de atrasă pe moment încât crezi că ești în stare să te îndrăgostești iremediabil , care pe lângă faptul că au toate aceste atuuri de partea lor mai sunt și plăcuți vederii asemenea unei zi calde de primăvară , arătând înainte de toate al dracului de bine , niște metrosexuali cu trunchiuri doldora de „pachețele de mușchi ” obținute în urma nenumăratelor ore petrecute în sala de forță , cu trupurile învelite în veștminte care parcă au fost croite pe măsura lor  (unele poate chiar au fost) , cu parfumuri atât de puternice și de „bărbătești” încât îți inundă nările fie că vrei, fie că nu și aș putea continua așa la nesfârșit dar, am să mă opresc pentru a vorbi  și despre  partea mai puțin placuă a acestui tip de bărbat .Deși  emană masculinitate prin toți porii (cine știe poate și niscavai feromoni ) încât mă simțeam atrasă de ei ca de un magnet  pentru moment fiind în stare să mă dea pe spate cu șarmul lor ,pentru că sunt  fermecători prin definiție ,dacă stăteam un pic mai mult  în preajma lor îmi dădeam repede seama că aceștia erau de fapt bărbații comerciali , cei care se vindeau cel mai bine, cei care aveau cea mai mare priză la public(doamne și domnișoare) dar ,pe care totuși observam mai târziu când ajungeam să îi cunosc mai bine ca ,de fapt  aveau inscripționat cu majuscule pe spate :  „MADE IN CHINA ”  .Și într-adevăr așa era pentru că vorbele lor ce mă frapau pe moment erau de fapt vorbe goale  ,fără niciun fel de valoare , vorbe care nu transmiteau nimic și al căror efect dispărea în eter la foarte puțin timp după ce erau rostite , că în afară de faptul că mă făceau să zâmbesc altă stare nu mai erau capabili sa-mi inoculeze oricât de mult s-ar fi străduit  și că adâncimea lor sufletească  era cam „până la piciorul broaștei” așa cum zice și  Creangă . Dintr-un anumit punct de vedere pentru surorile mele care s-au săturat de sexul de acasă sau de cel cu prietenul ,acest tip de bărbat reprezintă amantul perfect pentru că în afară de trupul lui și un anumit umor mai mult sau mai puțin bun nu au nimic altceva de oferit.Așa sunt bărbații fatali de duzină și  nu mi-e rușine să recunosc că am cunoscut mulți , câtorva dintre ei chiar le-am permis chiar  să se gudure pe lângă mine asemenea unor pudeli bine îngrijiți , i-am lăsat să se plimbe pe la porțile sufletului meu  ,dar nu i-am permis niciunuia vreodată să intre pentru că eu nu accept javre în casă.

După ce termină de vorbit o tăcere cruntă se așternu între noi  , nu se auzea decât zgomotul celorlalte persoane din restaurant ,vacarmul făcut de vânzoleala  chelnerilor ce se mișcau  încoace și încolo în funcție de  nevoi și sunetele mașinilor ce ajungeau la urechile mele prin fereastra subțire cu vedere spre stradă .În liniștea ce se așternuse între noi nu se mai auzea nici măcar sunetul degetelor ei fremătând pe sticlă pentru că se oprise din a mai bate  în timp ce vorbea și din nou observai cum îmi cuprinde fața cu privirea pentru a verifica dacă vorbele ei avuseseră vreun efect  ,dar nici de data aceasta nu putu să surprindă absolut nimic și după ce consideră că a sondat destul își  întoarse din nou privirea  , însă acum nu se mai uita pe fereastra cu vedere la stradă ci   spre interiorul restaurantului și reîncepu să vorbească .Așa cum ți-am spus sunt 3 categorii deci  mai trebuie să-ți vorbesc despre celelalte două .Înainte să încep cu a 2 -a categorie trebuie să-ți spun că de fapt cele trei categorii sunt asemeni unei povestiri  ,asemeni unui roman  , prima categorie  reprezintă prologul cu introducerea  , a doua  categorie reprezintă miezul romanului ,ce e mai bun și mai interesant de citit la o povestire  iar,  ultima categorie  este însăși epilogul , finalul povestirii  fără de care  specia bărbatului nu ar fi completă așa cum un roman nu ar fi complet fără el  . O să-ți vorbesc acum despre epilog pentru că nu sunt prea multe lucruri de spus despre acest tip de bărbați și o să las pentru final cuprinsul pentru că acela trebuie savurat  și mai apoi digerat cu atenție pentru a nu se omite niciun element în procesul de întipărire a imaginii pe care ți-o voi prezenta despre ei pentru că acel tip este cu adevărat memorabil și remarcabil pentru orice femeie și merită cel puțin o descriere minuțioasă și detaliată , el singur îmbinând deopotrivă elemente din prolog și/sau epilog. Să știi că îmi este foarte greu să vorbesc despre al 2-lea soi de bărbați  , îmi este greu nu pentru că aș avea foarte multe de spus  , nu pentru că ceea ce voi spune   despre ei este urât sau ofensator (nu am de gând să calomniez pe nimeni) ,  nici pentru că nu sunt în stare  ,doar că……atâtea amintiri mă răscolesc în acest moment  ,atâtea suveniruri din trecut îmi inundă mintea, multe dintre ele frumoase, dar cele mai multe groaznice , încât  nu.mi este deloc ușor în acest moment dragule, atât de tare am fost dezamăgită de cei din această tagmă încât îmi vine dificil să îi mai pomenesc  și totuși  gata cu smiorcăiala  !îmi spuse în timp ce cu mâna dreaptă își îndepărtă o șuviță rebelă ce stătea să îi intre în ochi , apoi cu vocea schimbată, glasul i se îngroșă puțin și parcă inflexiunile vocii sale trădau faptul că oarecum se forța să vorbească despre acest subiect și totuși făcând-o reîncepu  .Pe ei i-am numit  ” bărbații timizi cu surprize ” .O să încep să-i descriu de-a dreptul așa că ia-ți notițe pentru că habar nu ai ce  pot face ei sau poate că ai pană la urmă ești bărbat dacă nici tu nu-i cunoști atunci cine   .Însă eu am aflat pe pielea mea mai ce pot face ei mai exact.

Le spun timizi pentru că așa sunt  , sunt cei care nu se descurcă deloc cu sexul frumos , se bâlbâie atunci când sunt în preajma femeilor se simt intimidați de acestea de cele mai multe ori și experiența lor în relații este comparabilă cu incursiunea unui șoricel în camera pisicii ,adică unii dintre ei au avut o relație din pur noroc după care soarta a hotărât că ceea ce le-a oferit  a fost deja prea mult pentru cât ar merita ei așa cum și șoricelului care a furat odată brânza i s-a terminat norocul și a 2-a oară ajunge în burdihanul pisicii    , alții au avut mai mult de o relație ,dar niciuna dintre ele nu a mers bine  , nu au rămas cu nimic din ceea ce au avut  ca să nu mai spun că nu au învățat absolut nimic din tot ceea ce puteau învăța și dacă au apucat să se îndrăgostească în vreuna dintre relații , acum că aceasta a luat sfârșit  s-au închis atât de mult în ei în legătură cu  capitolul acesta încât consideră că nu vor găsi niciodată fericirea și preferă nici să nu o mai caute. Mai există însă unii din acest soi de timizi cu surprize ,cu care eu am avut de aface cel mai mult și care sunt, (acum o să încep să vorbesc în numele tuturor suratelor mele ce au dat peste acest tip de bărbat )  , pur și simplu o molimă ,sunt o ciumă bubonică dintre cele mai rele care lasă urme adânci odată ce ai contactat-o și te-ai pricopsit cu ea. Dar să te fac să înțelegi mai bine tipul lor  îți voi descrie cum e să fii implicată într-o relație cu unul dintre ei  . La început pentru că sunt timizi îi întâlnești greu  , te amuză cât de caraghioși sunt când se bâlbâie atunci când le vorbești , cât de mecanice le sunt gesturile atunci când fac ceva în fața ta  și cum tresar dacă îi atingi involuntar , sau ei pe tine  și apoi te amuză cât de complexați sunt de diferite aspecte din viața lor și cum eșuează lamentabil încercând sa-și ascundă vreun defect  .Dar pe moment rămâi fascinată de simplitatea lor  , de stângăcia lor  de incapacitatea lor de a-ți spune măcar o frază așa cum trebuie fiind nevoiți să repete de câteva ori pentru a se face înțeleși ,dar spre deosebire de fatali , cuvintele lor au sens  , chiar dacă mai greu din cauza rușinii , dar își ating scopul și uneori pătrund chiar și acolo unde nu ar trebui  …… la inimă .Culmea e că și rămân acolo și așa se face că ne îndrăgostim de niște prostănaci fără pereche , care până la urmă se dovedesc a nu fi chiar  chiar așa blajini cum par  la început  .Pe principiul mâța blândă  zgârie rău  acești bărbați sunt în primele săptămâni ,chiar luni de relație cum nu se poate mai perfecți , sau cel puțin așa crezi , întreaga relație ți se pare raiul pe pământ și crezi că ți-ai găsit sufletul pereche însă, conform principiului enunțat mai devreme nu tot ce zboară este neapărat și comestibil  .Pentru început datorită lipsei de practică, în cazul în care și  pentru ei gradina zoologică din stomac începe să se dezlănțuie, timizi cu surprize sunt foarte romantici  , deși nu am precizat și fatalii de consum sunt romantici atât cât le permite firea lor nu prea adâncă și sentimentele care de-abia se fac simțite și asta în cazul fericit în care aceste sunt puternice .

Un zâmbet îi lumină întreaga față în timp ce povestea despre profunzimea simțirilor pe care le are prima speță , dar la fel de repede cum apăru, se și stinse  lăsând locul  unei ușoare grimase  și a unei tristeți ce se citea în ochii ei pe măsură ce continua să vorbească . Față de cei dintâi timizii sunt foarte profunzi și foarte originali în romantismul lor neexersat   ,aproape de fiecare dată surprind prin finețea gesturilor pe care le fac chiar dacă încă se mai ghicește o ușoară stângăcie în acestea , pentru că pe măsură ce trece timpul încep să se simtă mai în largul lor  și încep să renunțe încetișor la rigiditatea atât de caracteristică genului lor .Dar tot pe măsură ce trece timpul un alt fenomen neașteptat se produce : grăbesc lucrurile și pentru asta nu fac ceva anume  , nici măcar nu este vizibilă această grabă ce vine din partea lor , dar se poate simți dacă ești atent și la ei nu numai la tine . Graba lor se manifestă prin faptul că încep să se scalde în ape din ce în ce mai adânci în ceea ce privește sentimentele lor  , simt mai profund ca noi , se îndrăgostesc din ce în ce mai mult  și într-un timp relativ scurt și în loc să lase relația să respire încep să o acopere ,din dorința de a o proteja ,  până când aceasta se sufocă de-a dreptul .Desigur intențiile lor nu sunt rele și dacă ar avea lângă ei pe cineva care să le semene probabil că ar fi înțeleși și totul ar merge ca pe roate , dar noi femeile suntem în general mai dezghețate  și cum în rândurile noastre mai rar se găsesc cazuri de timide cu surprize care să se potrivească cu ei și să înțeleagă din care prerogative ajung să înăbușe relația , cu cât stăm mai mult în preajma lor  cu atât începem mai mult să ne gândim la o posibilitate de scăpare și de a pune punct , de a spune stop .

Pentru ca un astfel de timid, nu o să-i mai spun „cu surprize” deoarece urmează să-ți dezvălui la ce fel surprize mă refer mai exact , dacă apucă să înceapă procesul de grăbire a relației poate urma doar două căi   . Prima, datorită faptului că sufletul lor este încă un teritoriu virgin  și pentru că  au atâtea de oferit și vor cu tot dinadinsul să ofere tot ce au deodată ajung de cele mai multe ori la o ușoară obsesie .Ori nu cred că exisă vreuna dintre noi  care își dorește să stea în preajma unui obsedat chiar dacă obsesia lor se manifestă doar prin gelozie exagerată  , paranoia și acuzații nefondate ,fapte ce le aduc acestora singurătatea , pentru că în cel mai scurt timp majoritatea îi părăsim nemaisuportând situația iar, cele care nu o facem repede tot o facem până la urmă,ei făcând astfel poate pentru prima  dată cunoștință cu suferința și durerea ,cu smoala fierbinte a iadului ce începe să le curgă prin vene și cu veninul ce le  invadează mintea  , stihii cu care  ajung să trăiască toată viața pentru că odată ce au pus piciorul în groapă sunt incapabili să se agațe de ceva pentru a ieși la suprafță și sfârșesc prin a se afunda cu totul fără posibilitatea de a mai vedea lumina . Cealaltă cale pe care o urmează timizii cu surprize sau mai bine zis cealaltă surpriză pe care ne-o pot oferi este aceea că încep să manifeste superioritate .Având atâtea de oferit din puritatea ființei lor  și văzând și ei că încep să cocheteze din ce în ce mai mult cu adâncimile sentimentelor precum iubirea ,unii se sperie de ceea ce ar putea să apară după ceva timp și anume se tem să nu fie trădați și să nu cadă pradă suferinței și durerii deși, habar nu au cu ce se mănâncă acestea  .Așa se face că poate din spirit de conservare și din nevoia de a se proteja  încep să pună bariere , opresc robinetul cu sentimente și mai pun și un firewall între ei și noi , manifestat prin acea superioritate de care vorbeam că este vizibilă. Manifestând-o , încep să fie indiferenți , nepăsători , neatenți iar romantismul și originalitatea lor se estompează pană când dispar cu desăvârșire .De precizat că și ei sfârșesc la fel de părăsiți și de singuri ca și cei ce au ales prima cale  cu deosebirea că  nu ajung să cunoască ce vine odată cu despărțirea și toată viața din acel moment se feresc să mai pună suflet  și oferă dragoste cu porția rămânând să trăiască în ignoranța  și în frica lor ce nu îi va părăsi  niciodată și  le va induce una peste alta curiozitatea și dorința de a avea o relație cu tot ceea ce reprezintă ea inclusiv partea de final  ,dar cum sentimentul lor de auto-conservare e prea puternic  vor rămâne doar la stadiul de conditional-optativ pe care în cele din urmă îl vor închide într-un ungher al minții lor hotărând să arunce cheia sau din contra, unii dintre ei alegând să trăiască toată viața cu această curiozitate și dorință  pe care nu o vor explora și nu o vor materializa nici în ruptul capului , niște zombie care nu vor ști pană la finalul vieții lor ce înseamnă să trăiești și să te bucuri de viață cu tot ce îți oferă ea ……TO BE CONTINUED 

Anunțuri

Despre Il Serpente

My whissssssperssss will always rule your world
Acest articol a fost publicat în Cele din zilele negre. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Prin ochii unei femei(2)

  1. Ilie prosop zice:

    Acum sa iti explic si eu tipurile de femei, sunt alea brunete cu surprize, alea roscate fara surprize, si alea blonde descreierate de duzina din care cu siguranță faci tu parte. Dar cum nimeni nu e perfect si cum orice femeie are o pata pe creier, ti-ai aratat si tu nebunia prin dragul de ati manifesta fantasma de „scriitor”

    • Il Serpente zice:

      Greseala dumneavoastra, domnule Ilie, ar fi aceea ca ati pornit de la premiza ca Sssssssarpele ar fi o persoana de gen feminin, probabil in lumea dumneavoastra un barbat nu poate scrie despre alti barbati si probabil nu va gandeati ca o persoana de gen masculin ar folosi o asemenea taxonomie pentru cei de acelasi fel cu ea. Va multumesc pentru comentariu si pentru ca ati citit articolul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s